Supa de pui cu taitei de casa
Supa: Transeaza puiul in bucati (piept, aripi, spate) spala si curata bine carnea si pune-o la clocotit la foc mic intr-o oala incapatoare (oala de 5 L – asigura-te ca apa acopera carnea).
Cand incepe sa fiarba, arunca apa, spala iar puiul cu apa rece si repune carnea la fiert (la foc mic) impreuna cu legumele, sarea si piperul, indepartand mereu spuma care se mai poate forma (apa se pune cam 3 L – trebuie sa fie o palma peste carne si legume).
Dupa aproximativ 40 de minute, carnea si legumele sunt fierte si poti adauga taiteii (fidea sau galuste de gris).
Taiteii se fac simplu: Pune intr-un bol faina, galbenusul, turmericul, sarea si amesteca adaugand treptat apa (2-3 Linguri de apa calduta), pana cand obtii un aluat uniform si nelipicios (framatarea nu ar trebui sa iti ia mai mult de 5 minute).
Acopera-l cu un prosop si lasa-l cca 10 minute la odihnit.
Presara generos faina pe suprafata de lucru si intinde aluatul intr-o foaie subtire (aproximativ jumatate de cm).
Pudreaza cu faina foaia de aluat, ruleaz-o ca intr-un sul si taie in fasii egale, cat de gros preferi (eu le fac destul de subtiri, cam 1/2 cm).
Inainte sa ii pui in supa, rasuceste usor taiteii intre palme ca sa ii desfaci si ca sa elimini surplusul de faina.
Ii adaugi in supa atunci cand clocoteste si ii lasi sa fiarba vreo 6-7 minute.
Adauga patrunjel tocat marunt si supa e gata.
Pofta buna!